România trebuie să obțină în acest an autorizarea Comisia Europeană pentru planul de retehnologizare al Unității 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă și să solicite aprobarea pentru construcția Unităților 3 și 4, deoarece aceste investiții vor necesita ajutor de stat, a declarat președintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
- Publicitate -
Declarațiile președintelui Consiliului Concurenței
„În acest an, trebuie obținut acordul Comisiei Europene pe planul de retehnologizare pentru Cernavodă 1 și o să începem discuțiile – nu cred că le putem termina –, dar vom începe procedurile, mai bine spus, pentru construcția Unităților 3 și 4. De ce ne trebuie aprobarea Comisiei Europene? Cel puțin pe zona noastră ne trebuie pentru măsurile de ajutor de stat, pentru că investițiile astea nu se vor face numai în condiții de piață. Sunt sume prea mari", a afirmat Bogdan Chirițoiu.
Ajutorul de stat, necesar pentru realizarea investițiilor
Președintele Consiliului Concurenței a explicat că trebuie identificată formula de acordare a acestor ajutoare de stat, fie sub formă de garanții pentru credite, fie prin garantarea prețului.