România va depune, atât la Comisia Europeană, cât și la nivelul statelor implicate în scandalul cărnii de cal, solicitări pentru prejudiciile pe care le suportă, a declarat astăzi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Daniel Botănoiu, la Digi 24, scrie Agerpres.
- Publicitate -
Acesta a admis că în perioada următoare industria românească de carne ar putea înregistra unele pierderi financiare din cauza acestui scandal, însă, cu o etichetare corectă a produselor și cu scuzele publice pe care ar trebui să le primească producătorii din România, acuzați pe nedrept, această încredere ar putea fi recâștigată.
"La nivel financiar, să știți că acum o să fie o anumită constricție sau reticență în cea ce privește produsul venit din România, dar eu cred că, dacă etichetăm corect și cu scuzele pe care ar trebui să le primească producătorii din România pentru ceea ce nu au făcut și au fost acuzați că au făcut, venite din partea acestor oameni care au fraudat - aceste companii sunt conduse de niște patroni și ei trebuie să-și ceară scuze public - atunci încrederea se va câștiga. Este o lovitură, nu putem spune că am trecut foarte repede peste ea, nu este finalizată, dar ne bucurăm că am luat măsurile pe care trebuia să le luăm și ne bucurăm că de la noi nu a pornit nimic ilegal", a spus Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.