Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență pentru modificarea OG nr. 58/1998 privind organizarea si desfășurarea activității de turism în România. Principala schimbare constă în aceea că deținerea unui brevet de turism nu este obligatorie pentru persoana care asigură conducerea operativă a unei agenții de turism sau a unei structuri de primire turistică. Pentru ocuparea acestei funcții, este suficient ca persoana să dețină fie certificat de absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu (curs organizat de un furnizor de formare profesională autorizat), fie diplomă de licență / masterat / doctorat privind absolvirea de cursuri universitare / postuniversitare în domeniul turismului.
- Publicitate -
Prin Ordonanța de Urgență se elimină și obligativitatea obținerii avizului Autorității Naționale de Sport pentru omologarea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement, precum și a traseelor turistice montane. Această activitate va fi derulată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și consiliile județene pe raza cărora sunt situate respectivele trasee.