Joi, 04 Iunie 2026

Bugetul Programului Rabla Plus, suplimentat cu 60 de milioane de lei

de Cuget Liber Sâmbătă, 29 August 2020 186 1 min citire
Bugetul Programului Rabla Plus, suplimentat cu 60 de milioane de lei
Bugetul Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu 60 de milioane de lei și va ajunge la 200 de milioane de lei în 2020, iar în acest fel românii vor putea cumpăra aproximativ 4.000 de mașini electrice, a declarat, joi, ministrul Mediului, Costel Alexe.
"Trebuie să continuăm pe acest drum și să stimulăm la nivel național achiziția de mașini electrice dacă ne dorim cu toții și cu adevărat să respirăm un aer mai curat în marile orașe ale României. Și pentru asta dragi români am decis să suplimentăm bugetul AFM pentru Programul Rabla Plus, pentru a-i sprijini pe toți românii care își doresc să-și achiziționeze un mijloc de transport, un autovehicul electric sau hibrid, prietenos cu mediul. Am dispus demararea procedurilor pentru suplimentarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu pentru programul Rabla Plus cu 60 de milioane de lei. Astfel, pentru anul 2020 bugetul programului va ajunge la 200 de milioane de lei. Ceea ce vom face cu această majorare e că vom oferi românilor posibilitatea să-și achiziționeze un număr aproape istoric, record, de mașini electrice. În 2020 am putea ajunge la 4.000 de mașini electrice, evident mai mult decât s-au achiziționat în toți cei 4 ani de când funcționează programul Rabla Plus în România. Dacă în ultimii patru ani s-au achiziționat 3.000 de mașini electrice sau hibrid în țara noastră prin Programul Rabla Plus, numai în 2020 Guvernul României sprijină achiziționarea a 4.000 de mașini electrice. În acest fel continuă investițiile în tot ceea ce înseamnă măsuri verzi în țara noastră", a spus Costel Alexe, într-o postare video pe Facebook.
Taguri
Articolul anterior "Purcelușii" și "Rățusca cea urâtă" revin pe scena din piațeta Perla
Articolul următor Crescătorii de păsări, ajutați de Ministerul Agriculturii. Banii vor fi virați până la sfârșitul acestui an

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei