Bursă, agricultură, banking. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Duminică, 11 Februarie 2024 148
l Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, aproape 1,8 miliarde de lei la capitalizare, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 194 milioane de lei în comparaţie cu perioada anterioară. În intervalul 5 - 9 februarie 2024, capitalizarea bursieră a ajuns la 303,45 miliarde de lei, în scădere cu 0,58% faţă de valoarea consemnată în perioada anterioară (29 ianuarie - 2 februarie 2024), de 305,23 miliarde de lei.
l Direcţia de control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a constatat deficienţe şi nereguli în activitatea managementului societăţii Casa Română de Comerţ Agroalimentar „Unirea”, în urma controlului derulat în perioada 13 decembrie 2023 - 31 ianuarie 2024, iar printre acestea se numără facturi neîncasate, în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, sau comercializarea într-o proporţie mai mare a produselor din import decât a celor provenite de la producătorii autohtoni.
l Banca Transilvania a semnat contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI şi OTP Leasing România IFN, preţul total al tranzacţiei ridicându-se la 347,5 milioane de euro. În urma acestui acord, OTP Group vinde subsidiarele sale din România, marcând ieşirea de pe piaţa românească. Finalizarea tranzacţiei este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor din partea BNR şi a Consiliului Concurenţei. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei