l Bursa de Valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de miercuri, 12 noiembrie, iar rulajul se cifra la 10,72 milioane de lei, după 45 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 companii, înregistra o apreciere de 0,28%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, era în creștere cu 0,26%. Cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Altur (+6,06%), Aeta (+5,17%) și SIF Hoteluri (+3,92%).
- Publicitate -
l Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a primit o contestație a Asocierii SA&PE Construct SRL (lider), Tehnostrade SRL, Spedition UMB, Euro-Asfalt la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 Târgu Neamț (Moțca) - Târgu Frumos al Autostrăzii A8.
Asocierea de constructori din România și Bulgaria, Danlin XXL (lider) - Groma Hold Ltd - Intertranscom Impex - Evropeiski Patishta, a fost declarată în 30 octombrie 2025 câștigătoarea licitației pentru acest tronson, cu o ofertă de 4,76 miliarde de lei, iar contractul de proiectare și execuție urma să fie semnat dacă în termen de 10 zile nu se depuneau contestații.
l Rata anuală a inflației a fost, în luna octombrie 2025, 9,8%, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,96%, serviciile cu 10,52%, iar mărfurile alimentare cu 7,57%, informează Institutul Național de Statistică.
Indicele prețurilor de consum în luna octombrie 2025 comparativ cu luna septembrie 2025 a fost 100,50%. Rata inflației de la începutul anului (octombrie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 9,0%.