Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bursă, producţie de gaze, securitate cibernetică. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Luni, 25 August 2025 139 1 min citire
Bursă, producţie de gaze, securitate cibernetică. INFO economic
l Bursa de Valori Bucureşti a deschis mixt şedinţa de luni, 25 august, iar rulajul se cifra la 5,22 miliarde de lei după o jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,01%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o scădere de 0,02%. Pe de altă parte, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era în creştere cu 0,02%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, stagna.
l Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele şase luni din 2025, de 3,731 milioane tone echivalent petrol, cu 71.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (-1,9%), informează Institutul Național de Statistică. Pe de altă parte, în perioada ianuarie-iunie din acest an, importurile de gaze naturale au crescut cu 52,6% (+439.900 tep) faţă de primul semestru din 2024, până la 1,275 milioane tep.
l Un număr de 121 de aplicaţii ale unor companii şi consorţii cu expertiză în securitate cibernetică au fost evaluate în cadrul CYSSDE, o iniţiativă finanţată de Uniunea Europeană, a anunţat Autoritatea pentru Digitalizarea României. Potrivit acesteia, se intenţionează identificarea experţilor şi organizaţiilor calificate din Europa care pot testa securitatea companiilor şi a dispozitivelor, cu accent pe evaluarea operatorilor de infrastructuri critice, a producătorilor de echipamente din sectoare cu risc ridicat, a organizaţiilor care furnizează servicii esenţiale şi a întreprinderilor mici şi mijlocii din UE. 
Taguri
Articolul anterior Codul Rutier 2025. Cresc amenzile pentru depășirea limitei de viteză
Articolul următor Există dorință de muncă! Câte persoane au fost interesate să învețe o meserie, de la începutul anului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei