Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaților că: "Gaura la bugetul de stat nu este în niciun caz de 20 de miliarde lei, iar încetinirea colectării veniturilor se ridică la 4,7 miliarde lei faţă de ce era programat”.
- Publicitate -
El a mai spus: "Ca să înţeleagă poate românii cel mai bine, pentru că de asta sunt aici, România a fost băgată, cu bună intenţie, în procedură de deficit excesiv de o guvernare de dreapta, care s-a cerut în procedură de excesiv şi există documente în acest sens, deşi Europa suspendase această clauză, procedură care ne-a adus la un deficit de 9,4% în 2020, de 6,7% - mă rog, era programat să fie 7,1%, dar a venit domnul Cîţu despre care vorbiţi şi a reuşit să-l facă 6,7%, împreună cu colegii săi de guvernare, iar în 2022 am redus din nou deficitul la 5,7% din PIB. Iată, acestea sunt fapte, iar în 2023 ne-am propus o reducere la 4,4% din PIB", a afirmat ministrul Finanțelor.