Duminică, 07 Iunie 2026

Cadrul temporar european privind ajutoarele de stat a fost prelungit

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 19 Noiembrie 2021 162 1 min citire
Cadrul temporar european privind ajutoarele de stat a fost prelungit
Comisia Europeană a decis să prelungească, cu încă șase luni, până la data de 30 iunie 2022, cadrul temporar privind ajutoarele de stat. Acest lucru va permite statelor membre ca, acolo unde este necesar, să își prelungească schemele de sprijin și să se asigure că întreprinderile încă afectate de criză nu vor fi private brusc de sprijinul de care au nevoie. În paralel, Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile pandemiei de COVID-19 și incidența altor riscuri pentru redresarea economică.
În plus, Comisia a introdus o serie de ajustări specifice, printre care se numără două noi instrumente menite să contribuie la redresarea economiei europene într-un mod rezilient și durabil:
- măsuri de sprijin pentru investiții. Statele membre pot crea stimulente pentru ca întreprinderile să realizeze investiții și pot utiliza acest instrument pentru a accelera tranziția verde și cea digitală. Statele membre pot folosi acest instrument până la 31 decembrie 2022;
- măsuri de sprijin pentru solvabilitate pentru a mobiliza fonduri private care să fie puse la dispoziție pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), inclusiv în întreprinderile nou-înființate și în întreprinderile mici cu capitalizare medie. Statele membre pot acorda garanții intermediarilor privați, creându-le stimulente pentru a investi în aceste tipuri de întreprinderi și a le oferi acestora din urmă un acces mai ușor la finanțare prin capitaluri proprii. Statele membre pot folosi acest instrument până la 31 decembrie 2023.
Taguri
Articolul anterior Cum va fi vremea în weekend, la Constanţa
Articolul următor Invitaţie la film. Pelicule pentru toate gusturile şi vârstele

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei