Duminică, 07 Iunie 2026

Campanie ANR: „SOS! Vesta de salvare salvează vieţi”

de Sorin MIHALACHE Joi, 27 Iulie 2023 152 1 min citire
Campanie ANR: „SOS! Vesta de salvare salvează vieţi”
Autoritatea Navală Română (ANR) desfăşoară, începând din luna iulie şi până în data de 15 septembrie, campania de informare şi conştientizare „SOS! Vesta de salvare salvează vieţi”.
În zonele de agrement nautic din toată ţara, pe lângă activitatea de control pe care colegii noştri o desfăşoară, aceştia stau de vorbă cu cei care deţin ambarcaţiuni de agrement, dar şi cu cei care sunt pasageri în astfel de ambarcaţiuni şi le explică pericolele la care se expun dacă aleg să nu poarte vesta de salvare", se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei.
Pliante în care se explică rolul fundamental pe care vesta de salvare îl are sunt împărţite în această perioadă, iar pe pagina de facebook a Autorităţii Navale Române se vor posta materiale ce vor avea ca subiect siguranţa atunci când practicăm sporturi pe apă sau când alegem o plimbare pe apă.
Potrivit datelor centralizate din Registrul Matricol al Ambarcaţiunilor de Agrement şi în Registrul de Evidenţă al Ambarcaţiunilor de Agrement, în momentul de faţă sunt înmatriculate, respectiv înscrise în evidenţă un număr de 12.611 ambarcaţiuni de agrement.
Toţi cei care sesizează nereguli în ceea ce priveşte purtarea vestei de salvare sunt rugaţi să contacteze căpitănia de port din zona în care se află. Lista completă cu numerele de telefon ale căpităniilor din întreaga ţară se regăseşte pe pagina web a Autorităţii Navale Române", mai precizează sursa citată. 
Taguri
Articolul anterior Delfinariul Constanţa a decis să suplimenteze numărul spectacolelor!
Articolul următor What's Up și Mălina Avasiloaie urcă pe scenă din Piațeta Cazino

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei