Duminică, 07 Iunie 2026

Când va face ministrul transporturilor ordine în portul Constanța?

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 23 Aprilie 2015 263 < 1 min citire
Când va face ministrul transporturilor  ordine în portul Constanța?
După ce au luat o pauză pe timpul sărbătorilor pascale, protestatarii din portul Constanța au revenit pe baricadele din fața Gării Maritime. Totodată, a fost reluat "bombardamentul" cu comunicate de presă. Ieri, au plecat pe adresa redacțiilor mesaje prin care cele două tabere, Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" Constanța, pe de o parte, Organizația Patronală "Operatorul Portuar" și Federația Națională a Sindicatelor Portuare, de cealaltă parte, se acuză reciproc. În ediția online redăm integral mesajele primite de redacția "Cuget Liber".
Evoluția conflictului demonstrează că nici comunicatele de presă, nici acțiunile de protest nu au rezolvat nimic! Dimpotrivă, au contribuit la adâncirea crizei. Este clar că niciuna dintre părți nu are de gând să cedeze, ambele fiind decise să își apere pozițiile până în pânzele albe.
Singurul care poate pune capăt acestui război și care poate face ordine în portul Constanța este Ministerul Transporturilor, în calitate de proprietar al domeniului public portuar, de acționar majoritar la CNAPMC și de autoritate centrală. Surprinzătoare este indiferența cu care instituția centrală tratează criza fără precedent din portul Constanța. Ministrul Ioan Rus are obligația să se implice direct în soluționarea conflictului din ograda sa!
Taguri
Articolul anterior Guvernul Ponta a legalizat și impozitează bacșișul
Articolul următor Vreți să deveniți auditor energetic pentru clădiri?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei