Prețurile carburanților continuă să rămână ridicate în România, înregistrând creșteri ușoare, dar constante, de la o zi la alta. În București, motorina standard a ajuns luni la valori de până la 9,94 lei pe litru în unele stații, apropiindu-se din nou de pragul de 10 lei.
- Publicitate -
Benzina standard se comercializează la aproximativ 9,14 lei pe litru, în timp ce GPL-ul se menține la circa 4,32 lei pe litru. Pentru carburanții premium, costurile sunt și mai ridicate: motorina premium a depășit 10 lei pe litru, ajungând la 10,45 lei, iar benzina premium se apropie de acest nivel, cu 9,84 lei pe litru.
Specialiștii pun aceste evoluții pe seama tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, în special conflictul din Iran, care afectează piețele internaționale de energie și lanțurile de aprovizionare.
În acest context, mai multe state europene și internaționale, printre care Germania, Danemarca, Olanda și Marea Britanie, analizează posibilitatea de a relua sau extinde exploatarea de petrol și gaze, în ciuda angajamentelor privind tranziția energetică.
Schimbarea de direcție are loc pe fondul presiunilor economice și al preocupărilor legate de securitatea energetică, discutate inclusiv în cadrul unor conferințe internaționale dedicate energiei verzi, desfășurate în America Latină, potrivit Știripesurse.ro.