Banca Națională a României (BNR) a lansat, ieri, ediția a opta a Raportului asupra Stabilității Financiare. Potrivit acestuia, principalele provocări la adresa stabilității financiare pentru perioada următoare, similare celor de la nivelul majorității economiilor statelor membre ale UE, sunt: reluarea creditării în condiții sustenabile, pe fondul continuării și chiar al intensificării procesului de dezintermediere financiară care se manifestă la nivel internațional, precum și gestionarea adecvată a calității activelor bancare, inclusiv prin asigurarea unui echilibru funcțional între costurile și beneficiile diverselor soluții de administrare a expunerilor neperformante.
- Publicitate -