Cartel ALFA îi acuză pe deputații din comisia de buget – finanțe că sfidează justiția

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 23 Septembrie 2011 2542
Printr-un comunicat de presă, Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" își exprimă "profunda dezaprobare față de decizia luată de deputații din comisia de buget - finanțe, care au hotărât amânarea plăți drepturilor salariale câștigate de bugetari, prin hotărâri judecătorești definitive, cu patru ani, de la termenul limită stabilit anterior, 31 decembrie 2012, pentru 31 decembrie 2016." Confederația califică decizia drept "un act de sfidare față de o hotărâre judecătorească, un demers ilegal și abuziv, în condițiile în care o instituție a statului de drept modifică termenele de punere în aplicare pentru sentințe definitive și irevocabile, după cum o cer interesele de moment (electorale) ale partidelor aflate la putere." Membrii comisiei au decis să prelungească termenul de plată a drepturilor câștigate în justiție, urmând ca plățile să se facă după următorul calendar: în cursul anului 2012 - 5% din valoarea titlului executoriu, în 2013 - 10%, în 2014 - 25%, în 2016 - restul.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei