Ministrul transporturilor, Relu Fenechiu, a semnat o minută cu președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Gabriel Maxim, în care sunt menționate solicitările federației pentru un dialog social constructiv în relația cu administrația SNTFC CFR Călători, precum și măsurile pe care ministerul le va lua în perioada imediat următoare.
- Publicitate -
Prin încheierea acestui act, ministrul l-a asigurat pe președintele federației că va solicita conducerii CFR Călători analizele financiare la zi, precum și măsurile luate în calcul pentru eficientizarea activității societății, situații care vor fi prezentate partenerilor sociali.