Ce mai vinde Fiscul constănțean r Pe "tarabă" găsim, pe lângă multe altele, chiar și un grill, mese, imprimante sau case de marcat

de Anca CHICU Marţi, 08 Mai 2012 1320
Peste o mie de bunuri ale firmelor constănțene, majoritatea autoturisme, sunt puse sub sechestru la aceas-tă oră de către Administrația Fi-nanțelor Publice (AFP) Constanța și celelalte unități fiscale din județ. Cea mai recentă situație întocmită arată că, acum, cifra sare bine de 1.000.
Chiar dacă mulți încă poate cred că Fiscul nu stă să-și bată capul cu tot felul de nimicuri, nu este deloc așa. Orice lucru de pe urma căruia s-ar putea scoate chiar și câteva sute de lei este pus sub sechestru, la nevoie, și apoi scos la vânzare, dacă este cazul, în speranța că se va arăta cineva interesat.
De exemplu, pe lista de bunuri sechestrate care pot fi valorificate se află la această oră de la calculatoare și imprimante, care sunt estimate, unele, la puțin peste 200 de lei, la faxuri, case de marcat, copiatoare, generatoare, mașini de găurit, cărucioare, boilere și chiar licențe pentru windows, antivirus, iar lista poate continua.
Astăzi, de exemplu, Fiscul din Medgidia vrea să vândă, prin licitație, câteva bunuri deloc cu pretenții ale unui debitor. Se caută așadar un proprietar pentru un laptop HP Intel, ce are un preț de puțin peste 600 de lei, pentru o masă de casier, care este scoasă la licitație cu 443 lei, pentru două mese cu vitrine (pentru produsele calde), ce costă aproape 1.500 lei fiecare, dar și pentru o altă vitrină rece, pentru care prețul de plecare este de aproape 1.700 de lei. În plus, Fiscul vrea să vândă și un distribuitor de tacâmuri, pâine și tăvi, cu prețul de 900 de lei, un grill de 220V, care costă 275 lei, precum și un dulap frigorific din inox, evaluat la 1.400 lei, și un spălător din inox cu două cuve, ce costă 412 lei.
Sute de autoturisme
Fiscul constănțean are pus în prezent sechestru și pe sute de mașini, începând cu Dacii, care sunt evaluate la puțin peste o mie de lei, până la limuzine. Un Audi Q7, de exemplu, este evaluat la puțin peste 183.000 lei. Totuși, pentru astăzi, Administrația Finanțelor Publice Mangalia a pregătit o licitație pentru un autoturism Nissan Pathfinder R51. Prețul de pornire al licitației este, în acest caz, de puțin peste 33.000 de lei. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei