Duminică, 07 Iunie 2026

Cea mai mare bogăţie pe care o pierde Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia. "Probabil asta s-a dorit!"

de Sorin MIHALACHE Vineri, 24 Ianuarie 2025 1697 4 min citire
Cea mai mare bogăţie pe care o pierde Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia. "Probabil asta s-a dorit!"
Va fi totul bine, vom dezvolta noi proiecte, vom face şi vom drege… Cam aşa au fost amăgiţi, timp de aproape un an de zile, muncitorii din Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia. În an electoral, politicienii au mers care mai de care în pelerinaj la unitatea din sudul litoralului, promiţând câte-n lună şi-n stele. Realitatea cutremurătoare a zilei de azi este cu totul alta: insolvenţă, şomaj tehnic, concedieri, iar la orizont - faliment!. Perspective de redresare? Ce glumă! De n-ar fi de plâns, ar fi de râs…
Se vehiculează în spaţiul public ideea ca statul român să preia acţiuni la companii private, teorie din care unul dintre candidaţii la preşedinţia României a făcut chiar portdrapel. Multe aberaţii s-au rostogolit pe toboganul media, iar aceasta este cu siguranţă în Top 3. Dacă nu chiar campioană!
De 35 de ani, statul român îşi demonstrează slăbiciunea, neputinţa, incapacitatea de a depăşi sau de a înăbuşi interesele obscure. Asistă impasibil la prăbuşirea unor mari coloşi industriali, veritabili pivoţi ai regiunilor României, iar unul dintre aceştia este Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia.
Semnalele că vin vremuri rele, că se va ajunge la blocaj au apărut la începutul lui 2024: finanţare nu, comenzi nu, activitate din ce în ce mai puţină. Era clar că lucrurile nu puteau merge pe aceste coordonate, însă muncitorii au primit asigurări din partea politicienilor aflaţi în an electoral că totul va fi bine, că se vor găsi soluţii, că activitatea se va relua şi că şantierul nu se va închide.
În iunie, societatea a intrat în insolvenţă, sute de muncitori au fost trimişi în şomaj tehnic, până în 31 decembrie 2024. Cum stau lucrurile în ianuarie 2025? Jalnic! Încep concedierile, sute de muncitori vor fi trimişi acasă, iar şantierul îşi va pierde astfel principala bogăţie: forţa de muncă de înaltă calificare. Pentru că este greu de crezut că un tânăr inginer navalist, un sudor, un electrician, un tubulator, un lăcătuş-mecanic, odată plecaţi să îşi facă un rost pe alte meleaguri, vor mai putea fi aduşi înapoi.
În războiul dintre părţi, statul român, prin Ministerul Economiei (acţionar majoritar, 51%) şi holdingul olandez Damen (acţionar minoritar, 49%, dar care a avut conducerea operaţională), la mijloc au fost prinşi muncitorii, mulţi dintre ei cu ani nu foarte mulţi rămaşi până la pensie. Sunt oameni pricepuţi, care vor să muncească, dar nu mai au ce…
Daţi afară în loc să fie puşi la muncă!
Firesc, se pune întrebarea: cum a fost posibil să se ajungă aici? Chiar atât de multă nepricepere să fie? Sau poate că exact acest lucru s-a dorit? Lacăt pe şantier, valorificare active, dezvoltare apoi de proiecte imobiliare. Nicio variantă nu poate fi exclusă.
„Oare aceasta este soluţia mult aşteptată, să dai oameni afară, în loc să îi pui la muncă? Marea bogăţie a şantierului este personalul calificat. 263 de concedieri în acest prim val? Vor fi mai multe pierderi! Vor mai pleca şi alţi muncitori, pe acest fond de nesiguranţă, lumea va căuta soluţii individuale.
Probabil că acest lucru s-a dorit. Disponibilizările masive nu constituie o soluţie, ci doar amână rezolvarea problemelor reale, pierzând astfel un personal valoros, esenţial pentru competitivitatea şantierului.
Viitorul şantierului din Mangalia depinde de implementarea unui plan de reorganizare şi redresare care să includă investiţii strategice şi sprijin financiar pentru contractarea unor proiecte majore ce vor asigura reluarea activităţii la capacitatea sa optimă şi vor oferi şanse reale de redresare. Fără o colaborare între toate părţile implicate, inclusiv autorităţile statului român şi partenerii economici, riscul ca şantierul, aflat în insolvenţă şi incapacitate de plată, să îşi piardă şansele de redresare şi să ajungă la faliment devine inevitabil.
În absenţa unor măsuri concrete pentru redresarea şantierului şi protejarea locurilor de muncă, viitorul acestui şantier naval, esenţial pentru economia locală şi interesul strategic naţional, este grav ameninţat, existând riscul ca dintr-un obiectiv strategic de interes naţional să devină doar un simplu obiectiv turistic”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, preşedintele Sindicatului Liber Navalistul, din Şantierul Naval Damen 2 Mai-Mangalia, Laurenţiu Gobeajă.
Acţiune de protest, săptămâna viitoare
Membrii Sindicatului Liber Navalistul din Şantierul Naval Damen 2 Mai Mangalia vor protesta, marţi, 28 ianuarie, între orele 12.00 şi 14.00, pe platoul din faţa Casei de Cultură din Mangalia, faţă de decizia administraţiei unităţii de a concedia 263 de salariaţi.
Protestul are scopul de a atrage atenţia asupra crizei fără precedent cu care se confruntă şantierul naval, cel mai mare angajator din regiune, şi asupra impactului social şi economic devastator pe care îl poate avea această situaţie asupra comunităţii locale", au transmis sindicaliştii.   
Taguri
Articolul anterior Patru din zece copii de gimnaziu preferă să meargă la muncă decât să își continue studiile la liceu
Articolul următor HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele VINERI

Comentează știrea

Alcibiade
24 ianuarie 2025

Păi n-au urlat ei că olandezii fură si ei nu-si vând țara? N-au țipat sindicaliștii să vină statul să le dea.Nicio problemă , faliment si vânzare pe nimic unui dezvoltator imobiliar care o sa tranteasca hoteluri sau blocuri.Cei care au urlat ca nu-si vând tara , directia Germania la cules de sparanghel sau in Spania la capsuni.

Bob
24 ianuarie 2025

Esti pe lângă subiect. Tipic romanesc: sa moara capra vecinului! Ca si flota, sistemul de irigatii, industria chimica, metalurgica, extractiva, sa moara capra vecinului.

Răspuns la:
Adăugat de : Alcibiade, 24 ianuarie 2025
Păi n-au urlat ei că olandezii fură si ei nu-si vând țara? N-au țipat sindicaliștii să vină statul să le dea.Nicio problemă , faliment si...

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei