Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cei care ignoră invitația la ANAF pasibili de pușcărie!

de Madalina PETRESCU Vineri, 01 Noiembrie 2024 349 1 min citire
Cei care ignoră invitația la ANAF pasibili de pușcărie!
ANAF vrea să schimbe un cuvânt din corespondență pentru a evita situațiile în care românii care ignoră simplele invitații primite de la Direcția Antifraudă Fiscală nu mai riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani. Un proiect de ordin relevă că Direcția Antifraudă Fiscală, instituție subordonată ANAF, trimite contribuabililor „invitații” prin care li se cere să arate documentele necesare verificărilor.
Din practica controalelor a rezultat că, în nenumărate situații, contribuabilul nu dă curs solicitării inspectorilor antifraudă de a prezenta documente în vederea efectuării/continuării verificărilor, solicitare formulată prin intermediul formularului "Invitație”, cu consecința elaborării de acte de sesizare a organelor de urmărire penală în temeiul art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 241/2005)”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de ordin emis de ANAF. Articolul 4 din Legea sus-amintită prevede că refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 6 ani, conform adevărul.ro
Ca atare, pentru că în lege scrie cuvântul „Somație”, nu „Invitație” (termen folosit de ANAF în adresele trimise contribuabililor) instituția vrea acum înlocuirea titlului adresei „Invitație” cu „Somație”.
Taguri
Articolul anterior Inundațiile le-au luat tot! Ce povestesc românii din Spania
Articolul următor Peste 700 de kilograme de flori de mină au fost reţinute în vamă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei