Luni, 08 Iunie 2026

Cel mai mare rezervor de stocare, inaugurat azi, la Constanţa, Ministrul Energiei, prezent la Oil Terminal

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 05 Ianuarie 2024 3680 3 min citire
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, participă astăzi la inaugurarea construcției celui mai mare rezervor de stocare cu o capacitate de 55.000 metri cubi situat în secția platforma sud. 
Directorul companiei Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, a declarat ca prin finalizarea acestei investiții obiectivul principal îl reprezinta mărirea capacității de depozitare și transferul către secția platforma sud situata în afara orașului Constanța, dar și a capacităților existente în secția platforma nord situata în municipiul Constanța. 
În prezent Oil Terminal are în derulare un proiect de regenerare urbana pentru întreaga regiune, un proiect mixed-use în parteneriat cu o companie care are drept scop creșterea gradului de acoperire privind îmbunătățirea calității vieții populației. Construcția rezervorului a durat 17 luni și a fost finalizata cu 13 luni înainte de termenul contractual (30 de luni) prevazut inițial. Aceasta noua capacitate de dezvoltare reprezinta o necesitate strigenta pe fondul actualei situații geopolitice și oferă posibilitatea de a fi folosit atat pentru depozitarea de țiței cât și pentru motorina în funcție de solicitările pieței.
Sorin Ciutureanu: "Avem depozitul 4 Sud, acolo unde se află acest nou obiectiv de investiții pe care îl inaugurăm astăzi. Avem datele și depozitul Oil Terminal din Portul Constanța. Este o capacitate de stocare de 80.000 de metri cubi. Anul acesta vom construi un nou rezervor de 90.000 de metri cubi. Avem și depozitul nord care se află în centrul orașului Constanța. Este înconjurat de un cartier de locuințe. Unul dintre motivele pentru care am construit depozitul 4 sud este acela de a muta capacitatea de stocare din acest depozit nord acolo. Este un proiect de regenerare urbana cu foarte multe beneficii pentru localitatea Constanța"
Sebastian Burduja: "Am ținut să mă aflu la Constanța și vă mulțumesc pentru această ocazia. Asta înseamnă o șansă pentru constănțeni de a-și reinventa calitatea energetică. Vor da Constanței o nouă față prin această dezvoltare. Acest nou rezervor permite să se mute capacități în sud acolo unde nu interferează cu viața cotidiană a comunității. În al doilea rand ne-am obișnuit să vorbim despre potențialul Oil Terminal. Aici este o tradiție îndelungată. Conflictul care s-a creat în Ucraina a dat o nouă perspectiva pentru Oil Terminal. Acest nou rezervor înseamnă o șansă pentru companie să se dezvolte, înseamnă mandatul de a investi și este o veste foarte bună ca în România se închid anumite investiții într-un timp scurt. Împreună cu celelalte proiecte pe care le ati pregătit anul acesta, acest plan de investitii va da companiei și comunității o noua perspectiva"
Vergil Chițac: "Faptul că dumneavoastră, domnule ministru sunteți aici, asta înseamnă că ați dat o importanță mare acestei companii. Asta am făcut și noi. Oil Terminal face investiții. Este vorba despre un influx de bani în oraș. O parte din acești bani ajung și la bugetul nostru. Oil Terminal trebuie să își mute tot ceea ce înseamnă capacitate de stocare în port. Vorbim de o investiție evaluată la 800 de milioane de euro. Zona aceasta va reveni orașului. Investitorii vor ca polul de atracție vara să fie litoralul, iar în extrasezon toată lumea să vina aici. Il felicit pe domnul director general și ii doresc cât mai multe investitii."
Sorin Ciutureanu: "Acest depozit este cel mai nou al companiei, construit în 1970. Prin el se transvazeaza țiței pentru rafinăriile din România. Anul acesta inaugurăm acest rezervor care poate fi folosit pentru depozitarea de țiței și de motorină. Are o înălțime de 18 metri, o lățime de 60 de metri și cuva este întinsă pe 10.00p de metri pătrați. Angajații constructorului au reușit să îl termine după 17 luni. Vrem să facem alte două investiții majore în decursul acestui an. Un rezervor de 50.000 de metri cubi și a unuia de păcură. Vor fi ridicate tot în acest terminal.
Sebastian Burduja: "Ati depășit pragul de 900.000 de metri cubi doar în acest depozit. Vă provoc să depășiți cifra de un milion. Vă mulțumesc și vă felicit!
Taguri
Articolul anterior Actriţa britanică Glynis Johns, cunoscută din filmul 'Mary Poppins' a murit la vârsta de 100 de ani
Articolul următor Condamnare cu executare pentru un bărbat care a provocat scandal la bordul unei aeronave

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei