Cine conduce micile și marile afaceri din Constanța

de Anca CHICU Marţi, 01 Octombrie 2013 450
Constănțenii de peste 30 de ani, dar sub 60, sunt cei mai dispuși să pună pe picioare și apoi să țină în frâu o afacere, arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului. De asemenea, procentul de femei la cârma unor activități din care se scot bani tinde să-l egaleze pe cel al bărbaților. Câte se află, efectiv, și la conducerea acestor afaceri, rămâne de văzut.
Responsabilități la maturitate
Aproape 12.000 de constănțeni sunt titulari / membri de PFA, II sau IF, în aproximativ 3.800 de astfel de forme de organizare active la 31 august 2013. Peste 15% dintre ei sunt tineri cu vârsta sub 29 de ani, arată datele Registrului Comerțului, 26% au între 30 și 39 de ani, puțin peste 24% au între 40 și 49 de ani, alți 20% au între 50 și 59 de ani, pe când cei peste 60 de ani au aproape 14 procente. Așadar, tinerii nu par să fie la fel de interesați, sau cu la fel de mult curaj și capital, precum cei care deja au ajuns la o anumită maturitate, însă și persoanele trecute de prima tinerețe lasă garda jos. 
Pe de altă parte, tot când vine vorba despre PFA, II și IF, partea foarte interesantă este că aproape 45% dintre titulari / membri sunt femei, cel mai mare procent pe țară. Pe lângă Constanța, un astfel de procent mare se găsește și în Gorj - 43,21%.
În ceea ce privește statistica persoanelor juridice active în funcție de vârsta asociaților / acționarilor, datele Registrului Comerțului arată că din cei puțin peste 47.000 de constănțeni cu această calitate, aproape 13% au până în 29 de ani, 29% între 30 și 39 de ani, 26% între 40 și 49 de ani, doar 20% au între 50 și 59 de ani, și puțin peste 12% au peste 60 de ani. Din totalul asociaților / acționarilor persoanelor juridice active, 36,5% sunt femei.
De altfel, și atunci când vine vorba despre distribuția pe sexe a persoanelor împuter-nicite ale firmelor active la nivelul județului Constanța, datele Oficiului Național al Registrului Comerțului arată un procent destul de bun deținut de femei. Din cele peste 35.000 de persoane care au această calitate, aproa-pe 35% sunt femei. 
Taguri

Comentează știrea

christian louboutin vendome
28 februarie 2014
christian louboutin vendome

christian louboutin sneakers prijs Stiri Economie : Cine conduce micile și marile afaceri din Constanța | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin vendome http://sanikagroup.co.in/images/christian-louboutin-shoes-outlet.asp

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei