"90% din recolta de rapiță a anului 2012 este compromisă, întrucât nu s-a semănat la momentul optim, din cauza lipsei umidității din sol. De altfel, toate culturile de toamnă sunt afectate într-o măsură mai mare sau mai mică de întârzierea lucrărilor agricole" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Gheorghe Lămureanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli Privați, de Cereale și Plante Oleaginoase Constanța.
- Publicitate -
Recolta agricolă din 2011 a fost excelentă pentru că toate culturile au primit apă din belșug, la timp și pe gratis. Dumnezeu a avut grijă de fermieri, dar pomana Cerului nu ține la neșfârșit. Cu regularitate, după câțiva ani favorabili pentru agricultură, urmează o perioadă de secetă, iar atunci ar trebui să își facă datoria sistemul centralizat de irigații. Însă, acesta nu-și mai îndeplinește misiunea istorică, din motive cunoscute de toată națiunea, dar ignorate de statul român.
Fărâmițarea proprietății agricole în exploatații multe și mărunte impune trecerea de la sistemul de irigații centralizat, ineficient și costisitor, la sistemele de irigații locale performan-te. Fermele dobrogene situate în apropierea Dunării ori a canalelor navigabile pot organiza în cooperare sau individual astfel de sisteme, inclusiv cu finanțare europeană.
"Avem cinci asemenea proiecte pentru irigații și niciunul nu a fost aprobat. De ce? Statul împiedică inițiativa privată întrucât nu dorește să renunțe la sistemul centralizat" - afirmă Gheorghe Lămureanu.
În cazul fermelor situate la dis-tanță mare de cursurile de apă, so-luția o reprezintă irigațiile din pânza freatică, prin puțuri de foraj.
Inginerul Mircea Măgureanu este cel ce a pus bazele producției de instalați de irigat în România, în 1990, când a înființat compania "Novus" SRL, din Constanța, în parteneriat cu o firmă din Germania.
"Foarte multe țări au renunțat total sau parțial la irigațiile de suprafață. Danemarca și Argentina irigă în proporție de 100% prin metoda puțurilor de foraj. În SUA, aceasta are o pondere de 80 - 90% în totalul irigațiilor, în Germania - 80%, în Italia - 70%, iar în Franța - 60%. Pentru România, aceasta este singura soluție mai eficientă" - a declarat inginerul.
În țara noastră, metoda este prea puțin răspândită, spune Mircea Măgureanu. Una dintre cauze o reprezintă prețurile prohibitive ale lucrărilor de foraj. Pe piață, există prea puține firme care execută asemenea lucrări, iar utilajele sunt foarte vechi. Pentru că lipsește concurența și prestatorii vor să se îmbogățească peste noapte, tariful pentru un metru liniar de foraj ajunge la 80 - 100 de euro pe metru liniar, deși costul real este de doar 30 de euro. În medie, puțurile se forează până la adâncimea de 80 - 100 metri, astfel că prețul unui puț ajunge la 10.000 de euro.
O altă cauză o reprezintă neîncrederea unora dintre fermieri că apa din subteran ar putea fi folosită în irigații. În plus, nici statul, nici băncile nu susțin asemenea proiecte.
Exemplele de aplicare a acestei metode în România sunt puține. "În zona Călărași, la inițiativa noastră, la ferma Cereal Flower, au fost forate 29 de puțuri. Apa este extrasă de la 40 - 60 de metri adâncime, pentru nevoi-le a 100 ha de teren. În Dobrogea, se irigă, din trei puțuri, la Nicolae Bălcescu, și din două puțuri, la Peștera" - afirmă inginerul.
Răspândirea sistemului depinde de ieftinirea lucrărilor de foraj, ceea ce nu se poate întâmpla în lipsa concurenței sau a implicării statului. Despre concurență nu se poate vorbi, întrucât condițiile înrobitoare impuse de bănci descurajează investițiile, chiar și pe cele finanțate din fonduri europene. Statul are destule mijloa-ce prin care să încurajeze trecerea la această metodă de irigații, dar se cramponează de sistemul centralizat.
Dobrogea se mândrește cu Dunărea și canalele navigabile, cu rezer-vele de apă din subsol, în timp ce agri-cultura ei depinde de mila Cerului. Ce ironie, câtă neputință!
