Moș Crăciun vine anul acesta la angajații CFR Constanța, care se ocupă cu întreținerea, cu piulițe, mașini de filetat sau de găurit, clești, ciocane, scule de polizat și tăiat, dar și altele, în valoare de peste 130.000 de lei. Pentru acest lucru are loc o licitație deschisă înainte cu câteva zile de Crăciun. Mai exact, termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 14 decembrie, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 decembrie, ora 10.00, în aceeași zi în care, la o oră și jumătate mai târziu, se deschid și ofertele.
- Publicitate -
Durata contractului/acordului cadru sau termenul pentru finalizare este de 90 de zile începând de la data atribuirii contractului.
Achiziția este finanțată din surse proprii ale CFR.