CNAPMC are o nouă echipă managerială

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 14 Februarie 2009 1249
Echipa de conducere a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța a fost în totalitate schimbată. După înlocuirea directorului general Matei Constantin cu Ioan Bălan, le-a venit și celorlalți directori rândul. Astfel, conducerea direcției financiare, deținută până de curând de Nicolae Bădăluță, a fost preluată de Stelian Belu. La direcția domenii portuare, Eugen Bogatu a venit în locul Adinei Baz. Andreea Nistor a preluat comanda direcției comerciale, care fusese în mâinile lui Adrian Bratu. Direcția tehnică, achiziții publice, condusă de fostul director general adjunct Gheorghe Iorov, i-a revenit lui Emil Sorin Banias. Singurul care și-a păstrat scaunul este Ambroziu Duma, directorul direcției exploatare, siguranță și securitate portuară. Potrivit comunicatului de presă semnat de directorul general Ioan Bălan, noua echipă a fost stabilită pe baza criteriului experienței profesionale, a rezultatelor obținute până acum în acest domeniu. Stelian Belu, directorul financiar, este angajat al companiei din anul 1996, iar din 2002 este șeful biroului de audit intern. Are 40 de ani, este absolvent al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Facultatea de Științe Economice, și deține un masterat în domeniul managementului portuar. Eugen Bogatu, de la domenii portuare, are experiență în sectorul portuar, în managementul unor companii private. Este în vârstă de 42 de ani, a absolvit Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești, având un masterat în administrație publică. Andreea Nistor, șefa comercialului, activează în companie din 2001. Este absolventă a Uni-versității "Ovidius", Facultatea de Științe Economice și este master în managementul maritim și transportul multimodal. Emil Sorin Banias, de la tehnic, a fost până de curând șeful secției transporturi a companiei. Are 41 de ani și este absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Transporturi. Ambroziu Duma, este portuar vechi. A lucrat la Autoritatea Navală Română, apoi la CNAPMC. Este absolvent al Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân", facultatea de Navigație Civilă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei