Duminică, 07 Iunie 2026

Comisia Europeană a rambursat României aproape un miliard de euro pentru fermieri

de Madalina PETRESCU Marţi, 06 Ianuarie 2026 47 1 min citire
Comisia Europeană a rambursat României aproape un miliard de euro pentru fermieri
România a încasat, recent, 988,7 milioane euro din fonduri FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), reprezentând rambursarea plăţilor în avans efectuate fermierilor în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, anunţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). 
Sumele rambursate de Comisia Europeană acoperă plăţile acordate fermierilor români sub formă de avans din schemele şi intervenţiile finanţate din FEGA. „Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plăţile noastre către fermieri sunt bine fundamentate şi eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme şi pentru a menţine stabilitatea financiară în agricultură, fără povară suplimentară asupra bugetului de stat", a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
 
Astfel, valoarea totală a rambursărilor de la Comisia Europeană în perioada 2025–2026 se ridică la aproximativ 4,08 miliarde euro, incluzând toate defalcările pe fonduri europene gestionate de România. „Prin aceste rambursări se confirmă corecta derulare a plăţilor către fermieri, se asigură continuitatea fluxurilor financiare pentru campania de plăţi şi se diminuează presiunea asupra bugetului naţional, fondurile fiind decontate de Comisia Europeană", arată MADR.
 
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, va continua autorizarea şi plata sumelor aferente campaniei în curs, astfel încât fermierii să beneficieze la timp de sprijinul care li se cuvine, subliniază ministerul. 
Taguri
Articolul anterior Cine doarme cu Vasile?
Articolul următor Info economic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei