Pe 19 septembrie, la Hotel Continental Forum Constanţa, Smart Energy 2025 va reuni cei mai importanţi actori din domeniul energiei într-un eveniment cu format nou, dedicat unui viitor mai eficient, curat şi accesibil. Ajuns la a patra ediţie, evenimentul adună în acelaşi cadru lideri din industrie, administraţie, finanţare şi mediul academic, pentru dialog, inovaţie şi parteneriate.
- Publicitate -
Smart Energy 2025 aduce, într-o singură zi, conferinţe şi paneluri cu experţi din energie şi sustenabilitate, o zonă Expo & Demo dedicată prezentării celor mai noi soluţii şi tehnologii smart, precum şi sesiuni de networking aplicat, gândite să conecteze decidenţi, antreprenori şi inovatori.
„Evenimentul se adresează companiilor, instituţiilor şi persoanelor interesate de soluţii şi informaţii concrete pentru eficienţă şi sustenabilitate energetică. Sunt vizate firmele care produc sau instalează tehnologii verzi (panouri solare, turbine eoliene, staţii de încărcare, echipamente pentru clădiri eficiente, soluţii digitale pentru monitorizare), dar şi companii din industrii precum logistică, transport, agricultură, retail, HoReCa, real estate, sănătate şi educaţie, preocupate de reducerea costurilor şi consumului de energie.
De asemenea, sunt aşteptaţi reprezentanţi ai administraţiilor publice implicate în proiecte de smart city, universităţi, centre de cercetare, startup-uri inovatoare, precum şi persoane fizice interesate de locuinţe eficiente şi optimizarea cheltuielilor energetice”, au transmis reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, organizatorul evenimentului.
Temele centrale ale conferinţei
Programul va aborda subiecte de actualitate, de la digitalizarea oraşelor şi mobilitatea electrică, până la tehnologii şi echipamente care reduc pierderile şi costurile cu energia. Participanţii vor afla noutăţi despre reglementările şi standardele care influenţează piaţa, dar şi despre oportunităţile de finanţare verde şi modelele de parteneriat care dau rezultate în România.
Accesul la Smart Energy 2025 este gratuit, însă locurile la conferinţe sunt limitate. Înscrierile se pot realiza pe site-ul smartenergyexpo.ro.