Criza financiară, nesiguranța pe care o aduce aceasta și datoriile mari pot afecta sănătatea mintală. Mai multe probleme psihologice și sinuciderile au crescut în ultima vreme. Conform unor studii, o creștere de 1% a șomajului duce la creșterea cu 0,8% a ratei de sinucideri. Rețelele de siguranță ce oferă protecție nu trebuie desființate în mijlocul austerității, au spus deputații europeni și experții participanți la un seminar pe această temă.
- Publicitate -
"Sănătatea mintală merită o atenție specială în timp de austeritate. De exemplu în Grecia, rata sinuciderilor a crescut cu 40% în prima jumătate a anului 2011. Sănătatea mintală trebuie să aibă un rol important în programul UE pentru sănătate pe perioada 2014-2020", a spus în cadrul seminarului Glenis Willmott (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Regatul Unit).
Cercetătorul științific David McDaid susține că datoriile care nu pot fi plătite cresc riscul dezvoltării unei depresii. El a propus ca soluție mai multe investiții în serviciile sociale și ajutor financiar pentru cei care nu pot să își plătească datoriile.