Vineri, 05 Iunie 2026

Consiliul Concurenței vrea să simplifice procedurile legate de controlul investițiilor directe

de Sorin MIHALACHE Luni, 02 Februarie 2026 45 < 1 min citire
Consiliul Concurenței vrea să simplifice procedurile legate de controlul investițiilor directe
Modificarea legislației privind investițiile directe ar putea fi gata în câteva săptămâni, fie sub forma unei ordonanțe de urgență, fie inclusă în pachetul 3 de asumare a răspunderii Guvernului, obiectivul fiind simplificarea procedurilor legate de controlul investițiilor străine, a declarat președintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Proceduri mai simple pentru controlul investițiilor străine

Am lansat o modificare a legislației privind investițiile directe. O discutăm deja de câtva luni, eu sper să o avem gata – că o fi ordonanță, că o fi în pachetul de asumare a răspunderii, nu știu –, dar sper ca în câteva săptămâni să fie gata și să simplifice. Obiectivul este să simplificăm procedurile legate de controlul investițiilor directe. Aici, problema noastră vine în special de la investițiile noi, nu de la preluările de companii, care sunt mai puține și lumea e obișnuită să aștepte o lună, două", a afirmat Bogdan Chirițoiu, într-o conferință de presă.

Diferențe între preluări de companii și achiziția de active

Potrivit președintelui Consiliului Concurenței, în cazul preluării unei companii este de așteptat ca aprobările să dureze mai mult, însă pentru achiziționarea unui activ, termenul de cel puțin două luni pentru obținerea aprobărilor este considerat prea lung.
Taguri
Articolul anterior Bogdan Chirițoiu: „Anul acesta, trebuie obținut acordul Comisiei Europene pe planul de retehnologizare pentru Cernavodă 1“
Articolul următor Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei