Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Constănțenii dau mai puțini lei pentru creditele în euro r Analiștii financiari spun că aprecierea leului nu se va menține pentru prea mult timp; cursul va urca iarăși la 4,5 lei/euro

de Anca CHICU Marţi, 22 Ianuarie 2013 265 2 min citire
Constănțenii dau mai puțini lei pentru creditele în euro
Mii de constănțeni care au credite în euro, și bineînțeles venituri în lei (în poate peste 90% dintre cazuri) au scos luna aceasta pentru rate ceva mai puțini bani din buzunare. Dacă pentru datoriile mici diferența nu este una chiar consistentă, pentru cei care au de achitat lunar sute de euro economia, dacă îi putem spune așa, a fost destul de mare. Pe 21 octombrie 2012 Banca Națională a României (BNR) afișa un curs de referință de 4,58 lei/dolar, însă ieri acesta era de 4,34 lei/euro, în creștere totuși față de cel de vineri (4,33 lei/euro). Așadar, dacă o familie care are un credit prin Prima Casă, de 50.000 de euro, luat pentru perioada maximă, de 30 de ani, respectiv o rată de aproape 250 de euro/lună, a scos din buzunar în octombrie 2012 1.145 de lei, ieri a trebuit să achite cu 60 de lei mai puțin. Chiar dacă suma poate nu pare una foarte mare, dacă acest curs s-ar menține 12 luni, s-ar economisi peste 720 de lei.Un alt exemplu: la un credit auto în valoare de 10.000 de euro, luat pentru o perioadă de cinci ani (perioada maximă), rata este de aproximativ 200 de euro/lună. Făcând comparație între 21 octombrie 2012 și 21 ianuarie 2013 vorbim, în cazul celor care au veniturile în lei, despre o "reducere" de aproape 50 de lei.
Fericire de scurtă durată?
Cât va ține această bucurie a datornicilor în euro? Analiștii nu au deocamdată un răspuns clar, însă un lucru pare să fie sigur: cursul va urca iarăși peste 4,5 lei/euro.
Leul a început să se aprecieze de la jumătatea lunii decembrie, în primul rând datorită calmarii de pe scena politică, dar și a strategiei BNR, care nu a mai lăsat lichiditate în piață.
Acum, toți ochii sunt ațintiți spre BNR. Aceiași analiști spun că Banca Națională va interveni în scurt timp, și asta pentru că un leu puternic poate face mai mult rău decât bine economiei naționale.
Taguri
Articolul anterior Cinci hoți din Cernavodă au furat bunuri de 25.000 de lei
Articolul următor Seminar pe teme de fiscalitate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei