Constănțenii pot înființa perdele forestiere cu fonduri nerambursabile

de Cuget Liber Miercuri, 29 Februarie 2012 539
Viscolul puternic nu a ocolit nici Constanța pe acest început de an, așadar pe buzele multora, și mai ales a agricultorilor, a reapărut o mai veche problemă: necesitatea perdelelor forestiere cu rol de protecție. Imediat după primele zile cu viscol din 2012, în contextul în care zăpada fusese spulberată și mulți se întrebau dacă plantele vor rezista (având în vedere că gerul a venit imediat după ploi), reprezentantul Asociației Producătorilor de Cereale din Constanța spunea că lizierele de salcâm și-ar fi spus atunci cuvântul.
Constănțenii au însă posibilitatea să facă ceva în acest sens. Mai exact, pot primi finanțare nerambursabilă pentru înființarea de perdele forestiere cu rol de protecție accesând măsura 221 - Prima împădurire a terenurilor agricole, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Investițiile de acest tip se aplică pe suprafețele de teren agricol de cel puțin 0,5 hectare, pe care se înființează plantația forestieră.
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) acordă în primul an sprijinul financiar pentru înființarea plantației, pentru lucrări de întreținere, dar și compensații pentru pierderea de venit. În anii doi, trei, patru și cinci, beneficiarul va primi fonduri nerambursabile numai pentru lucrările de întreținere și pentru compensațiile de pierdere a venitului. După trecerea celui de-al cincilea an de la înființarea pădurii, beneficiarul va continua să primească numai compensațiile de pierdere a venitului pentru încă zece ani. "În urma realizării acestor perdele forestiere vom avea pe viitor mai multe zone protejate de zăpadă viscolită, evitând în mare parte evenimentele dramatice produse în acest an. Totodată, perdelele forestiere sunt utile atât în iernile cu viscole puternice, cât și în timpul verilor, culturile fiind astfel apărate de vânturile uscate", a precizat directorul general al APDRP, Mihai Gavril Vădan.
Pentru pierderea de venit agricol sunt oferite prime compensatorii, diferențiate în funcție de tipul beneficiarilor. Aceștia se împart în "fermieri" și "alți deținători de terenuri agricole" (non - fermieri). Compensațiile se acordă pe o perioadă de 15 ani începând cu anul înființării plantației forestiere, fiind reprezentate de sume standard, exprimate în euro pe an și pe hectar. Astfel, se acordă 80% pe an și pe hectar pentru fermieri și 50% din nivelul primei compensatorii pentru pierderea de venit agricol acordată fermierilor, pe an și pe hectar, pentru non-fermieri. Cei 80% înseamnă 209,5 euro + PD, unde PD reprezintă plata directă pe suprafață acordată în cadrul schemei de plată implementată în anul de campanie.
De exemplu, pe o perioadă de cinci ani, pentru un hectar de teren agricol la câmpie, un fermier poate să primească 6.140 euro, fonduri nerambursabile. Această sumă este compusă din 1.330 euro prima de înființare a plantației, plus 1.336 euro pentru lucrările de întreținere, la care se vor adăuga 3.474 euro compensațiile de pierdere a venitului.
Aceste compensații pentru pierderea de venit sunt actualizate pe perioada de implementare a proiectului, în conformitate cu modificările Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Sumele pentru întreținerea plantațiilor pe o perioadă de până la cinci ani și cele pentru compensarea pierderilor de venit agricol vor fi acoperite în proporție de 100% din fonduri publice.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei