Contractele finanțate din bani publici sunt printre cele mai vânate oportunități din economie, iar interesul uriaș pentru ele nu este deloc întâmplător. Aceste contracte oferă, în primul rând, siguranță: plata este garantată de stat sau de autorități locale, iar riscul de neîncasare este mult mai mic decât în mediul privat. Și la Constanța se împart contracte frumoase, de milioane. Gras curcanul!
- Publicitate -
Pentru multe companii, mai ales în perioade economice incerte, un contract public poate însemna stabilitate financiară pe termen mediu sau lung.
Cele mai vânate sunt, firesc, cele cu valoare ridicată, cu multe zerouri în coadă. Proiectele de infrastructură, sănătate, educație, IT sau energie implică sume consistente, care pot asigura volume mari de lucru și venituri importante. În plus, câștigarea unui contract public aduce și prestigiu, fiind adesea folosită ca referință în atragerea altor clienți sau finanțări.
Totuși, competiția acerbă pentru banii publici vine la pachet cu riscuri și controverse. Procedurile sunt adesea birocratice, de durată, iar suspiciunile de favorizare, conflicte de interese sau lipsă de transparență afectează încrederea publică. Dar, când banii curg din „conducta“ publică, riscurile merită asumate, coordonate perfect valabile și în județul Constanța.
Colectare gunoaie și asfaltări
Un contract bun, în valoare de 2.190.000,38 lei, fără TVA, a prins firma Laurențiu H SRL, care și-a adjudecat licitația publică inițiată de Primăria comunei Mihai Kogălniceanu, entitatea contractantă, urmând să execute lucrările pentru proiectul „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Mihail Kogălniceanu, Județul Constanța".
Conform listafirme.ro, în 2024, ultimul an raportat, compania Laurențiu H a avut o cifră de afaceri de 143.069.750 lei, cea mai mare din existența sa, și un profit net de 12.608.892 lei, obținut cu un număr mediu de 205 salariați.
La rândul său, compania Asfalt Dobrogea, una cu „lipici“ la contractele cu statul, a fost declarată câștigătoare la licitația publică organizată de Primăria Comunei Lumina, autoritate contractantă, pentru asfaltarea străzii Tulcei din comuna Lumina. Astfel, în conturi îi vor intra 1.664.474,31 lei, fără TVA.
Cu sediul în Constanța, înființată în 2008, firma Asfalt Dobrogea a avut un an 2024 productiv: 95.047.333 lei cifră de afaceri și 6.625.688 lei profit net, angajând totodată 195 salariați (număr mediu).
Asigurări pentru șefii Portului Constanța
Bani mulți se rotesc și prin Portul Constanța. Astfel, oferta asocierii **Allianz - Țiriac Asigurări / Marsh Broker de asigurare reasigurare a fost declarată câștigătoare la licitația publică organizată de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța pentru asigurarea de răspundere profesională a membrilor Consiliului de Administrație, a directorului general și a directorului financiar.
„Asigurarea este necesară pentru acoperirea unor riscuri apărute în perioada asigurată, prin exercitarea atribuţiilor de administrare, conducere a activităţii companiei (…) Această poliță protejează, astfel, și patrimoniul companiei", se arată în descrierea achiziției.
Dar cine sunt cele două firme care vor împărți contractul de 517.650 lei, fără TVA?
Conform listafirme.ro, în 2022, ultimul an raportat, Allianz – Țiriac Asigurări a înregistrat un profit net de 241.453.357 lei, obținut cu un număr mediu de 957 de angajați, iar în portofoliu, potrivit confidas.ro, se regăsesc 6.452 contracte din bani publici.
De asemenea, un profit net consistent, de 28.371.058 lei, a contabilizat în 2024 și partenera din asociere, Marsh Broker de asigurare reasigurare, performanță reușită cu un număr mediu de 192 de salariați.