Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) va fi redusă de la 19% la 9% pentru un număr de 42 de lucrări și servicii agricole, potrivit unui proiect de Ordin comun al ministerelor Agriculturii și Finanțelor.
- Publicitate -
Proiectul completează lista lucrărilor în agricultură care beneficiază de această facilitate fiscală începând de la 1 august 2016.
Actuala listă a lucrărilor cărora li se aplică TVA de 9% se va completa cu următoarele: plantarea culturilor horticole - viță de vie, pomi, defrișarea plantațiilor viticole și pomicole, instalarea sistemelor de susținere, conducere și palisaj în plantații viticole și pomicole, instalarea sistemelor de irigare/fertirigare în plantații viticole și pomicole, instalarea sistemelor de protecție antigrindină și antiploaie în plantațiile viticole și pomicole, înființarea și menținerea registrelor genealogice ale raselor de animale, determinarea calității genetice a animalelor și lucrările specifice domeniului îmbunătățirilor funciare prevăzute de Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
nr. 157/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind calculul și plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătățiri funciare, altele decât irigațiile.