Duminică, 07 Iunie 2026

Creditul în valută a scăzut cu 1,45 miliarde euro, în ianuarie

de Cuget Liber Miercuri, 25 Februarie 2009 338 1 min citire
Creditarea populației și firmelor de către bănci s-a accentuat ușor în ianuarie la valoarea în lei, rata anuală de creștere urcând la 33,8%, de la 33,7% în decembrie, însă valoarea în euro a împrumuturilor s-a comprimat cu 1,45 miliarde euro, după deprecierea puternică a leului.
Creditul neguvernamental însuma, la finalul lunii ianuarie, 206,436 miliarde lei (48,26 miliarde euro). În lei, creditele au avansat în ianuarie cu 4,2% față de luna anterioară.
La cursul de referință al BNR de la sfârșitul lui ianuarie, de 4,2775 lei/euro, moneda unică europeană era mai scum-pă cu 7,3% (peste 29 de bani) față de nivelul din 31 decembrie, de 3,9852 lei/euro.
Pe partea de credite în lei, împrumuturile acordate populației au scăzut cu 0,9%, la 40,6 miliarde lei, în timp ce împrumuturile pentru firme au urcat cu 1,1%, la 43,2 miliarde lei. Rata anuală de creștere a coborât în ianuarie la 19,6% la creditele în lei pentru populație și la 22% la cele pentru firme.
Pe componenta în valută, cel mai mult au crescut în ianuarie împrumuturile acordate firmelor, cu 7,4% față de luna precedentă, până la 60,3 miliarde lei (14,1 miliarde euro), însă avansul este doar la valoarea echivalentă în lei. La valori exprimate în euro, a fost înregistrată o stagnare.
Taguri
Articolul anterior Volumul depozitelor bancare a ajuns la 154 miliarde lei
Articolul următor Cumpăna a început derularea unui proiect de un milion de euro pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei