Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Crește interesul transportatorilor pentru terminalul de containere de la Galați

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 07 Septembrie 2009 436 1 min citire
Mari transportatori de mărfuri containerizate, precum ZIM, CMA CGM, MSC, Hapag-Lloyd, CSAV Norasia și alții, și-au exprimat interesul față de terminalul specializat, din portul Galați.
Primul terminal de containere de pe Dunărea inferioară a intrat în exploatare la finele anului 2008, investiția fiind realizată prin implicarea statului român.
Traficul total de mărfuri derulat între România și țările Dunării este estimat la 2.066.600 tone pe an, din care cel fluvial este de 1.389.600 tone, iar cel auto, de 677.000 tone. Se apreciază că prin portul Galați sunt transportate anual 158.000 tone de mărfuri pe apă și 77.000 tone pe auto.
Conform studiului de fezabili-tate, prin noul terminal se va derula un trafic de 80.000 de tone de mărfuri pe an, respectiv 7.600 containere convenționale, în prima etapă, urmând să se ajungă la 30.000 TEU, în etapa a doua. Se mizează pe faptul că laminatele fabricate la ArcelorMittal Galați vor reprezenta grosul fluxurilor de mărfuri.
Transportul de mărfuri containerizate pe Dunăre spre și dinspre portul Galați este condiționat de adâncimea de la bara Sulina și dimensiunile ecluzelor existente în secțiunea fluvială din amonte, pe traseul Rhin – Main – Dunăre. Traficul cu nave maritime se poate derula pe secțiunea Sulina (km 0) până la Galați (km 150) și portul Brăila (km 170), iar cel cu nave fluviale, pe întreaga lungime a căii de navigație Rhin – Main – Dunăre, de la Sulina până în portul olandez Rotterdam.
Pot accede, în portul Galați, nave portcontainer specializate, nave semi-portcontainer și nave fluviale adaptate. Terminalul permite acostarea navelor maritime cu lungimea maximă de 136,85 metri.
În viitor, portul Galați va prelua o parte din traficul de mărfuri containerizate derulat prin portul Constanța și pe Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Taguri
Articolul anterior Luna concediilor a ieftinit cu 10% garsonierele constănțene
Articolul următor Statul a rambursat TVA în valoare de 1,19 miliarde lei, în august

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei