Potrivit Institutului Național de Statistică, în primele nouă luni din 2015, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a crescut față de perioada de referință din 2014, atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 7,8%, respectiv 7,7%.
- Publicitate -
Saltul s-a datorat creșterilor înregistrate în activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+24,1%), transporturi (+11,2%), comunicații (+4,3%), activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune, difuzare și transmitere de programe (+4,1%) și la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+3,0%).