Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna februarie 2016 au însumat 630,7 mii, în creștere cu 19,2% față de cele din luna februarie 2015. Din numărul total, sosirile turiștilor români au reprezentat 79,4%, în timp ce turiștii străini au reprezentat 20,6 %. În rândul turiștilor străini, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (77,7% din total turiști străini), iar din aceștia 85,1% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.
- Publicitate -
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna februarie 2016 au însumat 1247,7 mii, în creștere cu 16,9% față de cele din luna februarie 2015. Cele ale turiștilor români au reprezentat 79,4%, iar ale turiștilor străini, 20,6%.
Durata medie a șederii în luna februarie 2016 a fost de 2,0 zile atât la turiștii români cât și la turiștii străini.