Vineri, 05 Iunie 2026

Creşterea bivolilor în gospodăriile dobrogenilor, declin dramatic

de Sorin MIHALACHE Luni, 13 Octombrie 2025 184 1 min citire
Creşterea bivolilor în gospodăriile dobrogenilor, declin dramatic
A văzut de curând lumina tiparului lucrarea „Bubalinele din Dobrogea - studiu crono-spaţial”, realizată la Editura Curtea Veche, sub semnătura lui Sorin Geacu.
Cartea este rodul unei cercetări îndelungate, care evidenţiază declinul dramatic al creşterii acestui mamifer în gospodăriile dobrogenilor, până aproape de dispariţie", a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, Sorin Geacu, doctor în Geografie al Academiei Române (2001) şi doctor în Biologie al Universităţii Bucureşti (2009), distins cu Premiul „Grigore Antipa” al Academiei Române (2013).
În anul 1919, la nivel naţional, numărul total de bivoli era de 145.856 capete, pentru ca, în 1980, să se ajungă la efectivul maxim, de 228.000 capete. Astăzi, doar 15.000 de bivoli mai sunt crescuţi în România, dintre care aproximativ 100 în Dobrogea.
„Această lucrare reprezintă o incursiune în spaţiul dobrogean din perioada 1880-2023, care oglindeşte fidel preocupările agrare ale comunităţilor rurale. Într-un spaţiu restrâns, în care au convieţuit diferite etnii, se observă prin această analiză preocuparea pentru creşterea unei specii de bovine perfect adaptată la condiţiile pedo-climatice ale zonei.
Apreciem cu gratitudine nobleţea abordării problematicii creşterii bivolilor în spaţiul dunărean, având în vedere că această specie a avut o dinamică foarte diferită de a altor zone din spaţiul românesc”, a apreciat, în postfaţa lucrării, prod. dr. H.C. Ilie Van, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. 
Taguri
Articolul anterior Atenție! Se oprește apa pentru 31 de ore, în mai multe zone din municipiu și din județul Constanța
Articolul următor Muzeul de Istorie deschide porțile trecutului. Tururi gratuite prin Constanța de altădată

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei