Criza durează mai mult în Europa de Sud-Est

de Cuget Liber Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 471
Cehia, Polonia și Slovacia pot să respire în curând din nou după criză, parțial aceste țări înregistrând chiar și rate de creștere pozitive. Nu tuturor statelor est-europene le merge însă așa de bine, România, mai ales, având de luptat cu o înrăutățire dramatică a situației economice, scrie ziarul german Handelsblatt. În Europa de Sud-Est, grâul se desparte acum de neghină. În timp ce situația economică din țări mai puternic industrializate precum Cehia sau Slovacia se ameliorează iarăși treptat, criza a sosit cu întârziere în Europa de Sud-Est. Dacă în Polonia, urmează ca anul acesta să aibă loc chiar o creștere economică pozitivă, în țări precum Croația sau România situația s-a înrăutățit în săptămânile care au trecut. Cehia și Slovacia sunt foarte mult dependente de exporturile către Europa de Vest și mai ales către Germania, motiv pentru care efectele crizei s-au resimțit acolo relativ rapid. Odată cu revenirea economică înregistrată în Germania s-a îmbunătățit din nou și situația din această parte a Europei estice. BERD aprecia că economiile din zona de centru și nord a acestei regiuni se vor contracta anul acesta în medie cu 3,4 procente. Mai ales în Polonia, cea mai mare economie a Europei de Est, situația este relativ bună, țara fiind singura din UE care înregistrează și anul acesta creștere economică. Marți, ministerul economiei de la Varșovia a corectat în sus prognoza de creștere pentru 2009 la 1,5 la sută. Băncile private se așteaptă chiar la o creștere a PIB cu până la 2,2 procente. La începutul anului, Comisia Europeană pornea de la o recesiune în cazul Poloniei, în timp ce OECD se așteaptă acum la o creștere cu 2,5 procente pentru 2010, în locul unui minus de 0,4 procente, cum era situația în luna iunie. Și din Bulgaria vin semnale pozitive. Țara, unde taxa pe întreprinderi este cea mai scăzută din UE (taxă unică de zece procente), este singura din Uniune care înregistrează un excedent bugetar. Noul ministru de finanțe de la Sofia, Simeon Diankov, a făcut de curând cunoscut că Bulgaria dorește să adere la începutul anului viitor la mecanismul cursului de schimb ERM-2, pentru a putea introduce în 2013 moneda euro. Polonia a amânat acest pas, cea mai mare țară din Europa de Est profitând de cursul de schimb flexibil al monedei naționale zlot, care ieftinește tendențial exporturile către țările UE. Bulgaria s-a decis în schimb în favoarea unui curs fix al euro, neavând posibilitatea de a-și ameliora șansele de export printr-o devaluare. Situația din România arată în mod dramatic mai rău, aceasta fiind puternic afectată în 2009 de un regres al PIB-ului de circa 7,5 la sută. Referitor la situația României, Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională, afirma că acesta este prețul supra-încălzirii economice din ultimii ani. În 2007, România, cu cele 7,5 procente ale sale, avea cea mai mare rată de creștere din UE, de atunci salariile crescând cu peste 20 de procente. Inclusiv guvernul liberal de atunci s-a lăsat cuprins de febra cheltuielilor și a crescut puternic pensiile, drept cadou electoral. Aici s-a adăugat creșterea masivă a numărului angajaților la stat. Guvernul de acum de la București abia dacă mai poate menține deficitul bugetar de 7,3 la sută convenit cu FMI, în vederea acordării unui credit. Și în Croația situația s-a înrăutățit în săptămânile trecute. Această țară sud-est-europeană exportă mai puțin ca, de exemplu, Cehia și de aceea părea la început să nu fie atinsă de criză. Dificultățile sunt create acum de îndatorarea foarte mare a statului. Nu se știe încă dacă și Croația va avea nevoie de sprijin financiar de la FMI, acest lucru urmând să se decidă la începutul anului viitor, crede Federico Ghizzoni, președinte pentru Europa de Est la grupul Unicredit. Guvernul croat încearcă să aducă sub control problema datoriilor statului, printr-un curs mai rigid de economisire și taxe mai mari. Tiberiu Cristian Clujeanu (Berlin, Agerpres)
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei