Duminică, 07 Iunie 2026

Criza economică lasă 50.000 de români fără locuri de muncă

de Florian GHEORGHE Marţi, 25 Noiembrie 2008 519 1 min citire
Companiile din 30 de județe au disponibilizat de la începutul lunii octombrie aproape 50.000 de angajați, din cauza crizei economice, astfel că numărul șomerilor din mediul privat a crescut la 150.000 de persoane, a declarat președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.
"Șomajul practic s-a dublat în ultimele două luni și a ajuns în mediul privat la 150.000 de disponibilizați. A apărut o situație de stagnare, blocări de investiții și o scădere semnificativă a comenzilor la export", atrage atenția președintele CNIPMMR.
El a precizat că "pentru ca această situație să nu scape de sub control este nevoie ca noul guvern să stimuleze obținerea fondurilor europene și să subvenționeze diferența de dobândă a creditelor contractate de IMM-uri înainte de declanșarea crizei în România".
Ovidiu Nicolescu susține că cele mai afectate județe de criza economică sunt cele din nordul Moldovei, în special Botoșani și Suceava, unde șomajul din mediul privat se apropie de 4%.
Circa trei sferturi din salariații din România lucrează în mediul privat, respectiv în jur de 3,7 milioane de persoane.
"Problemele cele mai mari sunt în industria siderurgica și în industria constructoare de mașini. Șomajul din mediul privat ar putea ajunge la 4%, iar cei mai mulți șomeri ar putea rezulta din industriile care activează la export pentru că s-a diminuat deja numărul contractelor economice în industria textilă, chimică, mecanică și cea a mobilei", a explicat Nicolescu.
Rata șomajului înregistrat la sfârșitul lunii octombrie 2008, la nivel național a fost de 4,0%, mai mică cu 0,1% decât cea din luna octombrie a anului 2007 și mai mare decât cea din luna septembrie a anului 2008 cu 0,1%, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Taguri
Articolul anterior Pierderi de 3.200 miliarde de euro pentru fondurile de pensii, la nivel mondial
Articolul următor 40 de firme au participat la prima ediție regională a Târgului Național Cooperatist

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei