Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Crucișătorul USS Monterey a adus donații de 12.000 dolari

de Anca CHICU Miercuri, 08 Iunie 2011 312 < 1 min citire
Zile acestea, opt containere încărcate cu rechizite, echipament sportiv și truse medicale sunt, ori deja au fost distribuite către orfelinate, grădinițe și clinici din județele Constanța și Tulcea. Acestea au fost aduse de crucișătorului USS Monterey, ce apar-ține Forțelor Navale Americane, care se află în portul Constanța, în perioada 6-9 iunie.
Cele opt containere, care cântăresc aproape două tone, conțin mingi și plase de fotbal, truse medicale, lenjerie pentru spital și ghiozdane pentru școală, cu caiete, instrumente de scris, gumă de șters, rigle, ascuțitori, creioane de colorat și foarfece. La Con-stanța, acestea vor ajunge la Spitalul Clinic Județean de Urgență și la grădinițele nr. 31 și 46.
Obiectele, ce valorează peste 12.000 de dolari, au fost colectate prin intermediul proiectului Handclasp, desfășurat de Forțele Navale Americane în întreaga lume. Acest proiect este un tip de parteneriat public-privat între corporații, sectorul public, ONG-uri și persoane de pretutindeni din SUA. Obiectele umanitare, educaționale și cele oferite în mod voluntar sunt donate fără nici un cost guvernului de către sectorul privat din SUA și sunt distribuite de către marinarii și infanteriștii americani către persoane defavorizate din întreaga lume.
Taguri
Articolul anterior Cine veghează la siguranța alimentară a turiștilor?
Articolul următor Complexul Han Hora, scos iar la vânzare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei