Obiectivul principal pentru anul 2013 al noii conduceri a CFR Călători este legat de reducerea pierderilor companiei față de anul 2012, au anunțat reprezentanții acesteia. Măsurile luate de către administrație pe primele 6 luni ale anului 2013 au dus la diminuarea pierderilor de la 200 milioane lei semestrul I 2012 la 139 milioane semestrul I 2013, în scădere cu 61 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit reprezentanților CFR.
- Publicitate -
"Reducerea pierderilor a fost posibilă prin efectul cumulat al unui pachet de măsuri între care cele mai importante sunt: reconfigurarea activității prin reducerea unor linii neprofitabile și cu slabă productivitate, care înregistrau pierderi istorice semnificative, reducerea consumului de motorină cu aproximativ 800tone/lună față de 2012 cu implicații directe în reducerea costurilor de exploatare, reducerea cheltuielilor cu personalul prin scăderea numărului de angajați de la 14028 în 2012 la 13891 în 2013 fără concedieri colective și în condițiile integrării unor filiale", au explicat reprezentanții CFR.
Potrivit acestora, un obiectiv prioritar al conducerii în această perioadă este legat de implementarea, pentru prima dată în istoria companiei, a unei strategii pentru atragerea de fonduri europene la CFR Călători prin realizarea acțiunilor necesare eligibilității companiei și crearea cadrului instituțional și de proiecte care să permită atragerea acestora în perioada curentă dar și pentru următoarea perioadă de planificare a acestor fonduri care începe în 2014.