Viitoarele pachete de țigări vor fi acoperite în mod obligatoriu cu avertismente referitoare la sănătate sub formă de text și imagini pe 65% din partea anterioară și posterioară a pachetelor de țigarete - de amplasat pe marginea superioară, se arată într-o directivă a UE privind produsele din tutun, aprobată astăzi de Parlamentul European. 50% din suprafața părților laterale ale pachetelor va fi, de asemenea, acoperită cu avertismente referitoare la sănătate (de exemplu, "Fumatul ucide - renunțați acum"; "Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer"), înlocuind actualele indicații privind conținuturile de gudron, nicotină și monoxid de carbon.
- Publicitate -
Dimensiunile minime ale avertismentelor referitoare la sănătate vor asigura vizibilitatea, iar pachetele suple de țigarete, stil "ruj de buze", care adesea vizează femeile tinere, vor fi interzise.
Pentru a asigura vizibilitatea avertismentelor referitoare la sănătate, va fi obligatoriu ca pachetele de țigarete să aibă o formă cuboidă, iar fiecare pachet va conține un minimum de 20 de țigarete.
Pe pachete nu va fi permisă prezența caracteristicilor sau a elementelor promoționale sau înșelătoare. Acestea includ, de exemplu, referiri la beneficii pentru stilul de viață, la gust sau la arome sau la absența lor (de exemplu, "fără aditivi"), oferte speciale sau sugestii că un anumit produs este mai puțin dăunător decât altul.
Norme similare se vor aplica pachetelor conținând tutun de rulat, care, de asemenea, vor trebui să aibă pe 65% din suprafața lor avertismente combinate referitoare la sănătate, pe partea anterioară și posterioară, precum și avertismentele suplimentare sub formă de text. Ambalajele conținând tutun de rulat pot avea o formă cuboidă sau cilindrică sau de pungă, iar fiecare pachet va conține minimum 30 de grame de tutun.
Noua directivă ar trebui să intre în vigoare în mai 2014. O perioadă de transpunere de doi ani pentru ca statele membre să își alinieze legislația națională la directiva revizuită înseamnă că cele mai multe dintre noile norme se vor aplica în prima jumătate a anului 2016. Cu toate acestea, directiva prevede, de asemenea, o perioadă de tranziție pentru toate categoriile de produse, pentru a oferi timp fabricanților și vânzătorilor cu amănuntul să își vândă stocurile existente, în măsura în care acestea respectă directiva veche sau alte acte legislative relevante.