Cum vrea BVB sa atragă investitorii pe piața de capital

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 24 Iulie 2014 82
Bursa de Valori București a lansat prima ediție a "Ghidului adresat investitorilor internaționali", parte a programului "Investește în România".
Documentul conține informații despre performanța economică a României și oportunitatea unei investiții la BVB.
Printre punctele forte ale pieței de capital locale sunt menționate: indicatori de piață în creștere, existența mai multor acțiuni defensive cu istoric în plata dividendelor, continuarea cu succes a programului de privatizări, perspectiva reclasificării la statutul de piață emergentă, derularea unui proces extins de reformare a pieței și potențialul local de dezvoltare.
O secțiune separată a acestui document este dedicată aspectelor fiscale incidente investitorilor nerezidenți, cu noile aspecte generate de modificarea Codului de procedura fiscală. Modificarea, solicitată prin intermediul proiectului celor opt bariere, a vizat eliminarea prevederilor referitoare la înregistrarea prin împuternicit a nerezidenților cu obligații declarative în România, dacă aceștia sunt rezidenți într-un stat membru al UE sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri sau alt act juridic prin intermediul căruia se poate face schimbul de informații.
În viitorul apropiat, BVB va lansa și un nou ghid pentru investitorii români, cu informații utile pentru cei ce investesc sau vor să investească pe piața de capital din România. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei