Curs on-line gratuit destinat navigatorilor

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 08 Decembrie 2022 109
A fost lansat un nou curs de e-learning menit să-i învețe pe navigatori cum să diminueze consumul de energie la bordul navelor.
Cursul on-line „Economisirea energiei pe mare”. cu acces gratuit, cu ritm propriu, cuprinde două module separate. Unul este destinat echipajului care lucrează în compartimentul motoare, iar celălalt este pentru echipajul de punte. Cursul oferă cunoștințe practice despre modul în care navigatorii pot contribui la îmbunătățirea eficienței energetice pe mare, prin intermediul lecțiilor interactive, al videoclipurilor și chestionarelor.

Cursanții pot alege să studieze unul sau ambele module, iar certificarea este acordată oricărui participant care finalizează cu succes ambele module. Completarea fiecărui modul durează, în medie, o oră. Pentru participanții cu acces limitat la internet sau timp on-line, o versiune PDF poate fi descărcată pentru a permite învățarea off-line. Testul care încheie fiecare modul poate fi susținut în orice moment când este posibil accesul la internet.
 
Cursul a fost dezvoltat și finanțat de Global Industry Alliance to Support Low Carbon Shipping (Low Carbon GIA), un parteneriat în cadrul proiectului IMO-Norvegia GreenVoyage2050. A fost conceput de furnizorul specializat de e-learning, Videotel (acum parte a Ocean Technologies Group).
Până în prezent, peste 12.000 de participanți au participat la acel curs și peste 6.300 de certificate de finalizare au fost eliberate.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei