Puterea politică, economică, militară și culturală a Marii
Britanii și a Statelor Unite ale Americii au transformat engleza, în ultimele
secole, în principala limbă de circulație internațională. Este vorbită în medii
diplomatice, economice și chiar sportive de cel mai înalt nivel, iar tineri din
toate țările lumii sunt conștienți că, pentru a-și construi o carieră de
succes, au nevoie de
cursuri
engleza.
Afirmația este valabil
ă
și pentru România, membră a unor puternice organizații internaționale, precum
NATO și Uniunea Europeană, în cadrul cărora limba engleză ocupă un loc
privilegiat. În lume, 360 de milioane de oameni vorbesc engleza ca limbă
natală, dar alți peste un miliard au învățat-o, deoarece au înțeles că doar cu
ajutorul ei pot reuși în viață.
La o simplă verificare pe site-urile de joburi online, te
vei convinge că toate marile companii din țara noastră, indiferent dacă au
capital românesc sau străin, le cer viitorilor angajați cunoștințe temeinice de
limbi străine. Mai mult, dacă vrei să studiezi sau să lucrezi în afara
României, atunci utilitatea unor cursuri de engleză este de la sine înțeleasă!
Flying
Colours – șansa de a te face înțeles, oriunde în lume
Centrul Flying Colours îți oferă oportunitatea de a deveni
un expert în cea mai importantă limbă vorbită pe plan internațional. Cifrele
reprezintă cea mai bună dovadă a succesului: în 11 ani de activitate, 4 840 de
cursanți repartizați în 530 de grupe au participat la cursuri de engleză
desfășurate atât în sală, cât și online, adresate tuturor categoriilor de
vârstă, de la preșcolari și elevi de școală primară sau gimnazială până la
adolescenți și adulți.
Există mai multe argumente care dovedesc faptul că Flying
Colours te va ajuta să dai un puternic impuls dezvoltării tale profesionale. De
exemplu, trebuie să știi că școala se mândrește cu o rată de promovabilitate de
100% la examenele Cambridge. De altfel, ai șansa de a învăța chiar într-un
centru premiat Cambridge, în cadrul competiției naționale Preparation Centre
Awards 2020!
Toți profesorii sunt certificați Cambridge CELTA sau
absolvenți ai celor mai prestigioase facultăți de limbi străine din țară. La
rândul lor, tehnicile și resursele folosite sunt perfect adaptate pentru
predarea online, conținutul lecției fiind afișat în timp real pe whiteboardul
aplicației. În plus, fiecărui cursant îi este facilitat accesul la o varietate
de resurse online, care îl ajută să se perfecționeze inclusiv în afara orelor
de curs.
Cât te costă
să înveți limba engleză?
Există două tipuri de cursuri de engleză: de grup și
individuale. Pentru cele de grup, prețul total este de 3 270 de lei, suma
putând fi achitată în trei tranșe. Pentru cele individuale, prețul este de 7
470 de lei, suma putând fi achitată în șase rate. Aceste taxe includ
contravaloarea cursului și materialele folosite pe parcursul lecțiilor. În
schimb, manualele se achită separat, odată cu prima taxă de curs.
Pentru cursurile de grup se pot acorda diferite reduceri,
după cum urmează:
• 30% pentru al doilea membru al aceleiași familii, aplicată
la taxa de curs mai mică;
• 7% pentru plata integrală a cursului, pentru tot anul
școlar;
• 10% pentru toți cursanții Flying Colours care se reînscriu
în următorul an școlar;
• 10% pentru cadrele didactice și copiii acestora.
Prețurile menționate mai sus sunt valabile pentru anul
academic 2020-2021.
Fiecare ședin
ță de
cursuri engleza organizate de Flying Colours durează 120 de minute pe săptămână
pentru cursul de grup, respectiv 90 de minute pe săptămână pentru cursul
individual. Participă și tu și vei ajunge să vorbești limba engleza ca un
nativ!