Fermierii români nu vor fi nevoiţi să vândă mai ieftin laptele procesatorilor, pentru a putea fi aplicată reducerea cu cel puţin 20% a preţului la raft, a anunțat marți, ministrul agriculturii, Petre Daea, citat de Agerpres.
- Publicitate -
„Am încheiat întâlnirea cu tot lanţul de producţie, înţelegând aici producătorii de lapte, procesatorii şi retailerii, ocazie cu care am analizat pe fiecare judeţ în parte care este situaţia privind scăderea preţului la lapte. Am convenit cu retailerii, în prezenţa Consiliului Concurenţei, să ne întâlnim săptămânal, iar până la sfârşitul săptămânii, cei din comerţ ne-au asigurat că vor fi peste tot aceste reduceri", a spus Petre Daea.
Unii retaileri din România au acceptat să scadă cu cel puțin 20% preţul laptelui românesc de luni, 1 mai, pentru o perioadă de 6 luni, a anunțat Consiliul Concurenţei.
Petre Daea a precizat că reducerea se aplică la prețul laptelui de 1,5% grăsime şi de 3,5% grăsime, nu la toate produsele.