Vineri, 05 Iunie 2026

Datoriile la bugetul local i-au lăsat fără subvenții r Aproximativ 60 de crescători de bovine din Constanța au rămas fără bani

de Cuget Liber Miercuri, 16 Februarie 2011 470 1 min citire
Zeci de fermieri constănțeni au pierdut subvenția pe cap de bovină, acordată de stat, din cauză că nu și-au plătit datoriile la bugetele locale. Potrivit reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Constanța, din cei aproape 2.200 crescători de bovine care au depus documentația pentru a beneficia de sprijin financiar, aproximativ 60 au fost depistați cu datorii la buget, în urma verificărilor. Crescătorii au trebuit să atașeze la dosare adeverințe de la primării care să demonstreze că, la data depunerii cererii pentru subvenție nu erau înregistrați cu datorii la bugetul local și astfel s-a constatat încălcarea acestei reguli de acordare a subvenției. De cele mai multe ori, nu este vorba despre datorii foarte mari, însă orice debit, indiferent de valoarea lui, anulează ajutorul. Fermierul exclus de la plată are însă la dispoziție 30 de zile, de la primirea înștiințării, pentru a contesta decizia APIA.
În altă ordine de idei, ieri, APIA a efectuat plata celei de-a treia tranșe de plăți naționale directe complementare aferente anului 2010 în sectorul zootehnic, fermie-rilor care au accesat credite ban-care pentru finanțarea capitalului de lucru. Tranșa este de aproape 57 milioane lei, din care pentru bovine 27.581.331 lei, pentru un număr de 5.174 fermieri, iar pentru ovine/caprine, 29.040.177 lei, unui număr de 5.207 fermieri.
Până în prezent, APIA a efectuat plăți totale în sectorul zootehnic de 724.871.053 lei, în proporție de 92% din totalul plafonului alocat pentru anul 2010. Cuantumul plăților pe cap de bovină este de 410 lei, iar pentru speciile ovine și caprine cuantumul este de 40 lei.
Anca CHICU
Taguri
Articolul anterior 558.000 euro pentru vacile din zonele defavorizate
Articolul următor Ambasadorul Federației Ruse, în vizită la CCINA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei