Convenția internațională privind munca pe mare MLC - 2006 a fost ratificată până în prezent de 60 de state. În zona Mării Negre, eti-chetată de Federația Internațională a Transportatorilor - ITF ca "mare a rușinii", doar Bulgaria și Federația Rusă au adoptat-o și o aplică. Nu au ratificat-o: Georgia, Moldova, România, Turcia și Ucraina. Drept urmare, în această regiune, continuă să fie tolerate navele sub standardele internaționale, care nu le asigură navigatorilor condiții de muncă și viață decente la bord, ale căror echipaje nu beneficiază de contracte colective de muncă cu clauze de salarizare și de protecție socială la nivelul minim internațional.
- Publicitate -
În Bulgaria, autoritățile și-au luat în serios obligația de a veghea la respectarea MLC - 2006. Pe data de 7 mai 2014, inspectorii de Port State Control din Varna au reținut nava "Lime", sub pavilion St. Vincent and Grenadines pentru o serie de abateri de la Directiva europeană 2009/16/EC (referitoare la MLC - 2006). Printre altele, ei au constatat că echipajul nu avea contracte de muncă, iar mai mulți marinari nu își primiseră salariile de trei și chiar patru luni.
Se pune întrebarea: ce interes au autoritățile noastre, statul român să nu ratifice MLC - 2006? Cine are de câștigat dacă închide ochii și nu vede că, pe multe dintre navele ce acostează în porturile Constanța, Midia și Mangalia, echipajele sunt plătite la negru sau nu sunt plătite de loc, că marinarii muncesc și trăiesc în condiții grele, de insecuritate?