Duminică, 07 Iunie 2026

Deficitul balanței comerciale a României a crescut cu aproape 50%

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 10 Noiembrie 2022 197 < 1 min citire
Deficitul balanței comerciale a României a crescut cu aproape 50%
n primele nouă luni ale anului 2022, exporturile României au crescut cu 26,2%, față de aceeași perioadă din 2021, însumând 68.804,5 milioane de euro. Importurile s-au ridicat la 93.867,7 milioane de euro, creșterea lor fiind de 31,7%, informează Institutul Național de Statistică.
Deficitul balanței comerciale, în intervalul ianuarie - septembrie 2022, a fost de 25.063,2 milioane de euro, mai mare cu 8.313,5 milioane de euro (respectiv 49,63%) decât cel înregistrat în perioada similară din 2021.
În structura exporturilor și importurilor, ponderi importante sunt deținute de următoarele grupe de produse: mașini și echipamente de transport (41,3% la export și 32,3% la import) și alte produse manufacturate (30,2% la export și 28,8% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 49.839,6 milioane de euro, la expedieri, și de 66.084,5 de milioane de euro la introduceri, reprezentând 72,4% din totalul exporturilor și 70,4% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 18.964,9 milioane de euro la exporturi și de 27.783,2 milioane de euro la importuri, reprezentând 27,6% din total exporturi și 29,6% din total importuri. 
Taguri
Articolul anterior Preot surprins cocoțat pe un scaun, în întuneric, spionând sportivele în timp ce făceau duș
Articolul următor eMAG vinde 100 de mașini de Black Friday. Delia și Andi Moisescu s-au ascuns printre oferte

Comentează știrea

Ei
10 noiembrie 2022
Erorile neamului vanzator

Nu sunt "vânzătorii liberalisti" la putere? Vânzarea tarii trebuie făcută cu rabat!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei