Construcția bugetului de stat pe anul 2021 pornește de la premisa că, în acest an, conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, economia românească va înregistra o creștere de 4,3% față de anul precedent, cu un produs intern brut de 1.116 miliarde lei.
- Publicitate -
Bugetul este astfel structurat încât execuția lui să se încadreze într-un deficit de 7,14 – 7,16% din PIB, a declarat premierul Florin Cîțu.
Guvernul și-a propus ca, în anul 2024, România să revină sub ținta de deficit structural, de 3% din PIB. Deficitul bugetar urmează să fie redus treptat, de la 9% în 2020, la 7,1% în 2021, la 5,84% în 2022, apoi 4,37% în 2023 și 2,89% în 2024.
Veniturile bugetare din anul 2021 ar urma să crească cu aproape 13% față de anul trecut și vor ajunge la 32,68% din PIB, dar în mare parte sunt venituri amânate din anul 2020 prin măsuri fiscale.
Volumul investițiilor va continua să crească. În 2020, volumul lor a fost de 53,2 miliarde de lei, cu 10 miliarde de lei mai mult față de 2019, iar 46% din finanțarea totală a provenit din fonduri europene. Pentru anul 2021 se prevede creșterea sumelor alocate investițiilor la aproape 61 de miliarde de lei, din care aproape 60% vor fi atrase din fonduri europene și doar 40% de la bugetul de stat.
Politica fiscală va continua să fie stimulativă. În anul 2021 nu vor fi introduse alte impozite și taxe și nici nu vor fi majorate cele vechi.