Luni, 08 Iunie 2026

Detalierea informațiilor din meniurile restaurantelor a fost amânată până la 15 martie 2023

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 20 Decembrie 2022 497 < 1 min citire
Detalierea informațiilor din meniurile restaurantelor a fost amânată până la 15 martie 2023
În urma consultărilor dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, structurile asociative și patronatele din HORECA, s-a decis amânarea pentru data de 15 martie 2023 a termenului de aplicare a prevederilor Ordinului președintelui ANPC nr. 201/2022.
Acestea se referă la completarea listelor de meniu din restaurante sau locații de alimentație publică, precum și adăugarea, pe site-urile operatorilor economici care primesc astfel de comenzi on-line, a detaliilor referitoare la ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.
Decizia de amânare a fost luată pentru a da timpul necesar operatorilor economici să pregătească elementele corecțiilor de informare.
Totodată, în perioada următoare, vor fi concepute îndrumare practice de exemplificare pentru fiecare tipologie de meniu, care urmează să constituie subiectul unor întâlniri periodice ale grupului de lucru format din specialiști ai ANPC și reprezentanți ai structurilor asociative din HORECA. Acestea le sunt necesare operatorilor economici, pentru ca adăugirile de informații din listele meniu, conform prevederilor actului administrativ, să fie realizate într-un mod unitar, profesionist și clar, până la termenul stabilit.
Taguri
Articolul anterior Elevele Liceului „Ovidius”, pe prima treaptă a podiumului, la baschet
Articolul următor "Nu vă mai reparați mașinile la «ieftin și rapid», în unități improvizate!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei